200 de fani o vor însoți pe Dinamo la Split!

200 de fani o vor însoți pe Dinamo la Split!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aproximativ 200 de suporteri bucureșteni vor însoți echipa
Dinamo în Croația pentru a urmări partida din cea de-a doua manșă a
turului III preliminar al Ligii Europa, pe care formația antrenată
de Ioan Andone o va susține, joi, cu Hajduk Split, informează surse
din cadrul grupării „alb-roșii”.

Celor două sute de suporteri care vor face deplasarea din
București li se vor alătura alți 50 de cetățeni români care trăiesc
în Italia.

Fanii români vor fi însoțiți în Croația de doi reprezentanți ai
Jandarmeriei, care vor colabora cu forțele de ordine locale pentru
evitarea unor eventuale conflicte între suporterii dinamoviști și
cei ai lui Hajduk.

Clubului FC Dinamo i-au fost alocate 250 de bilete pentru fani,
la prețul de 50 kune croate (aproximativ 7 euro).

Cu ocazia meciului tur, disputat joia trecută la București, cu
câteva ore înainte de debutul partidei, 20 de suporteri au fost
duși la Secția 10 de poliție, 17 ai echipei Hajduk Split și trei
dinamoviști, iar alți 11 fani români, printre care unul ce purta
însemnele Stelei, au fost conduși la Secția 14, după o bătaie care
a avut loc în zona magazinului Unirea din Capitală. Aproximativ 50
de suporteri ai formațiilor Dinamo și Hajduk Split s-au întâlnit în
zona magazinului Unirea, unde a avut loc un conflict, iar jandarmii
au intervenit pentru a-i despărți. Doi fani croați au avut nevoie
de îngrijiri medicale, unul cu fractură de piramidă nazală și altul
cu un traumatism cranio-cerebral în zona cefei.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, peste 150 de fani ai
echipei Hajduk Split au sosit în București, pentru a asista la
meciul tur cu Dinamo, deși, în urma unei decizii a UEFA, nu aveau
voie să pătrundă pe arena din Șoseaua Ștefan cel Mare ca galerie
organizată sau purtând însemne ale grupării croate.

Partida Hajduk Split – Dinamo București, din manșa secundă a
turului trei preliminar al Ligii Europa, va avea loc joi, de la ora
21.30. În tur, dinamoviștii s-au impus, pe teren propriu, cu scorul
de 3-1.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×